De ce m-ai lăsat să plec?

Se schimbă două anotimpuri

Şi tot mai trist în jur se face,

Păşind uşor printre gânduri -

Amintirile nu mă lasă în pace.

 ..............................

Parfum de migdale în palmă,

Îmi pictează tăceri însetate;

Vântul mă-mbracă în toamnă,

Mă cheamă apusul departe…

Era o zi oarecare, mai ţii minte?

Cum îmi furai priviri pe ascuns,

Striveam pe pat vise-n cuvinte…

Şi-un ultim sărut, fără răspuns.

În ochii mei de valuri sparte,

Alunecau prin vene cuminţi,

Pulsau în umbre îngheţate -

Buzele tale... atât de fierbinţi …

Ştiam ca e sfârşit, şi tu ştiai!

Priveam în gol, pe pieptul tău,

Ochii-n tăcere îmi sărutai…

Golu-mi se părea tot mai greu!

Ţi-am spus că-i timpul să plec!

Secunde ardeau în inima mea;

Mi-ai spus un “bine” trist şi sec,

Timpul în glezne mai tare ardea!

Tu m-ai lăsat să plec, ţii minte?

Am strâns doruri uitate de vreme!

Am ars în mine clipe netrăite!

Am împletit din ele – poeme!

 ..............................

Se schimbă două anotimpuri,

Cu paşi desculţi, fără cuvinte:

Amintiri împrăştiate de vânturi!

De ce m-ai lăsat să plec, iubite?

Bulgari Ludmila/ August 2017