Dorul- un tren flămând

Şi iarăși e sfârșit de vară…

Iar dorul meu, rămas în gară:

C-un vuiet surd, aproape mut -

Doinește-un gând, demult pierdut.

Pierd zeci de trenuri înspre seară,

Un univers cu chip de ceară…

Tot trec vagoane, rând pe rând,

Gonind tăcerile din gând…

Privirea mi se pierde printre șine,

Mă scutură de orice amintire…

Mi-a frig adânc, în ceas târziu:

Absent mi-e sufletul…pustiu.

Mi-e dorul la sfârșit de vară:

Un tren flămând sosit în gară,

Un vechi peron, în pragul serii,

Ars de amurg ...pradă tăcerii.

Ludmila Bulgari/ August 2017