Îmi cade
dorul pe frunze
Îmi cerne
privirea pe cărări ruginite…
Se pierde, în
fosnet de ploi, înspre seară,
Mă lasă
pustie… în aceeaşi gară…
Se-nghesuie
în vene, în a vântului bătaie!
Ca un vechi
pian, tot plângând în ploaie!
Cu note
trist-zdrobite, de marele iubiri…
Lăsând în
urmă zdrenţe, frig şi amintiri.
Te caută-n
zadar, sub cerul plin de apă;
Arzând de
neputinţă pe fiecare clapă!
Se ascunde-n
mine, jalnic, plin de teamă!
În acelaşi
sânge, ruginit de toamnă.
Bulgari Ludmila/ September 2017
No comments:
Post a Comment