Culeg zâmbete-n
alb sculptate,
În clar de
lună uşor colorate…
Cand vântul
pe buze, cuminte,
Îmi tot
adie viaţa…fără cuvinte!
Ochii mei
certaţi de soare,
Tresar ca
scânteia-n mişcare…
Când vise
mii, ard în amurg,
Iar doruri
vii - în râuri curg!
Când gândurile
cad nescrise;
Arse-n
apus, de ploaie stinse…
Mersul vieţii
schimbând mereu!
Atunci mă întreb:
Cine sunt eu?
O carte? O
filă? Doar o copertă?
O umbră în
oglinda inertă?
Un strop de
ecou în vibrare?
Poate
parfum de note muzicale?
Pot fi
vulcan pictat în valuri,
O piesă jucată
pe maluri…
Un zbor de
gânduri fără rost!?
Dar nu
regret nimic din ce a fost!
Ludmila Bulgari/ August 2017
No comments:
Post a Comment