Sa nu ma uiti...
Sa-ti amintesti de mine cand va cadea ninsoarea...,
Cand fulgi de dor se vor topi in mine,
Si-atat sa iti ramana din vechea mea ardoare,
Si sa ma uiti cu timpul, iar alta sa te-aline...
Sa-ti amintesti de mine numai primavara,
Atunci cand iarba va-nverzi, cand va ploua...
Cand luna va-mparti in jur lumina,
Iar stelele iti vor sopti c-am fost candva a ta!
Sa-ti amintesti de mine la-nceput de vara
Atunci cand razele de soare te vor incalzi,
Cand dragostea luase foc in noi din prima oara,
Cand m-alintai si ma iubeai pana in zori de zi!
Sa-ti amintesti de mine la sfarsit de toamna,
In frunzele cazute regasind trairi...
Sa-ti amintesti ca de o poezie veche-
Pastrandu-ma intr-un album de amintiri!
Sa nu ma uiti....
Comentariu de Khronus:
ReplyDeleteTextul reprezintă un exemplu elocvent al contopirii eului cu universul,cu timpul, cu anotimpul. Poezia impresionează prin faptul că reconfirmă conceptul evoluţiei pe spirală a universului. Pentru că dacă am încerca să anticipăm continuarea poeziei, vom observa că ea se repetă reîncepând cu iarna şi reterminând cu toamna. Evoluţia pe spirală reprezintă formula supremă a infinitului; dragostea, în cazul dat nu este o excepţie de la această regulă. De aceea ultimul vers reprezintă o chemare, un îndemn spre neprofanarea infinitului, spre păstrarea purităţii dragostei, imortalizarea ei. Este un text care impresionează foarte mult şi te îndeamnă la o meditaţie asupra vieţii,iubirii,universului.