Sfârșit de august ne adie
Si-un dor imens de-a nu uita:
Acele clipe scump dorite,
Ce s-au dezlipit cândva.
Băteau în ploaie două inimi,
In ritm băteau sau în duet;
Ne răsăreau la tâmple aripi,
Fiori ne răsăreau în piept.
Vibra iubirea ca o frunză,
Potop de doruri împletea;
Iar șoapta ei atât de caldă,
Pe amândoi ne îmbăta.
Ardeau în inimi două ganduri,
Ce-n zori de zi au dispărut;
Iar noi – șimțind că toamna vine,
Ca două umbre ne-am pierdut.
Două nopți, ca două clipe,
Au trecut ca vântul blând;
Dar mai simt cum azi îmi bate –
Vântu-mi bate-n geam plângând.
