Dor de valuri

Pe vârf de buze simt răcoarea mării!

Şi-n braţe mă strânge dorul de valuri:

Să fiu uitată, de timp, la mijlocul verii!

Departe de lume, departe de maluri…

Pictez cu aroma umbre-n amurg,

Priviri absente creionez în cerneală;

Când valuri sărate în mare se scurg!

Cu gânduri nescrise, pe plaja goală…

Aleargă timpul... pe deasupra mării,

Pe valuri înspumate, fără cuvinte!

Cu roșu mă arde la sfârșitul serii!

Şi doru-mi topește nisipul fierbinte…

Ludmila Bulgari

Marea în amurg

Pe jumătate îmbrăcaţi în marea neclintită,

Secundele bronzate la orizont ne-alintă!

Pictând tăceri albastre pe buzele flămânde,

Ne adânceşte dorul sub soarele fierbinte!

Secundele răsună, sub cer, deasupra mării!

Prin părul parfumat de amurgul serii;

Iar liniştea tot cade în necuprinsa zare,

Când dorul arde-n noi, de-atâta nerăbdare.

Valuri ne îngână, cu glas, ochii fierbinţi!

Şi buzele arse de soare, sărate şi cuminţi;

Ne strânge-n braţe marea şi ne dă culoare,

Când soarele încape -  într-o ‘mbrăţişare!

Cerul în amurg, flămând de mângâiere -

Ne preschimbă-n stele, arse de tăcere;

Văpăi ne răscolesc - privirile carnale -

Lăsându-ne pe tâmple doar dor şi alinare!

Privirile fierbinţi se adâncesc în mare,

Căutând pe plajă un loc de evadare…

Cu fire de nisip … ne creionează luna!

Şi ca o simfonie - ne mângâie întruna…

Ludmila Bulgari