Marea în amurg

Pe jumătate îmbrăcaţi în marea neclintită,

Secundele bronzate la orizont ne-alintă!

Pictând tăceri albastre pe buzele flămânde,

Ne adânceşte dorul sub soarele fierbinte!

Secundele răsună, sub cer, deasupra mării!

Prin părul parfumat de amurgul serii;

Iar liniştea tot cade în necuprinsa zare,

Când dorul arde-n noi, de-atâta nerăbdare.

Valuri ne îngână, cu glas, ochii fierbinţi!

Şi buzele arse de soare, sărate şi cuminţi;

Ne strânge-n braţe marea şi ne dă culoare,

Când soarele încape -  într-o ‘mbrăţişare!

Cerul în amurg, flămând de mângâiere -

Ne preschimbă-n stele, arse de tăcere;

Văpăi ne răscolesc - privirile carnale -

Lăsându-ne pe tâmple doar dor şi alinare!

Privirile fierbinţi se adâncesc în mare,

Căutând pe plajă un loc de evadare…

Cu fire de nisip … ne creionează luna!

Şi ca o simfonie - ne mângâie întruna…

Ludmila Bulgari