Dor ruginit de toamnă

Îmi cade dorul pe frunze zgribulite,

Îmi cerne privirea pe cărări ruginite…

Se pierde, în fosnet de ploi, înspre seară,

Mă lasă pustie… în aceeaşi gară…

Se-nghesuie în vene, în a vântului bătaie!

Ca un vechi pian, tot plângând în ploaie!

Cu note trist-zdrobite, de marele iubiri… 

Lăsând în urmă zdrenţe, frig şi amintiri.

Te caută-n zadar, sub cerul plin de apă;

Arzând de neputinţă pe fiecare clapă!

Se ascunde-n mine, jalnic, plin de teamă!

În acelaşi sânge, ruginit de toamnă.

Bulgari Ludmila/ September 2017

Nostalgie

Sub pasii mei grabiti de toamna,

Cad frunze ruginite si miresme;

Iar amintirile ma cheama -

In fosnet surd de vise neculese.

Ma priveste cerul aramiu

Printre copacii dezgoliti de dor:

Covor tomnatic ruginiu-

Imi poarta amintirile in zbor.

Imi bate inima in ritm nostalgic

Se scutur zile rand pe rand,

Iar vantul imi sufla amarnic:

Acelasi dor si acelasi gand.

Resemnare

E vremea frunzelor sa cada,

E vremea viselor sa doara;

In adieri de plopi sa stearga-

Amurgul noptilor de vara.

E vremea ploilor marunte,

E vremea vanturilor mute;

In adieri de gand grabite -  

S-arunce doruri ruginite.

E vremea viselor s-adoarma,

E vremea timpului sa arda:

In nopti tarzii, de noi uitate -

Amintiri... frumos impachetate.