Am căutat un loc prin lumea neumblată,
Am tot umblat prin ploaie ore-n şir...
Pământu-mi se părea mai mic ca niciodată,
Iar cerul plin de apă- un nefiresc delir.
Am strâns în mine doruri, lipsite de culoare
Şi umbre-mprăştiate, de lanţul de furtuni!
Secunde-am adormit-n eterne felinare,
Absurde-mi se păreau - lumeştile minuni.
Cu tălpile goale am strâns sub mine marea,
Am ars tăceri şi gânduri într-un port pustiu!
În valuri de cerneală îmbrăcat-am zarea:
O umbră fără nume, fiind în ceas târziu.
Am răscolit tăcerea, în vânturi sfâşiată,
Eclipsă-n întuneric – sub cerul obosit.
Secat-am de putere, sub ploaia scuturată,
Dar loc uitat de oameni aşa şi n-am găsit!
Ludmila Bulgari/ 7 Martie 2022
No comments:
Post a Comment