Nu simt miros de primavara

Sfarsit de martie in prag,
In jur zapada e murdara;
Si-atat de trist te simt si drag-
Fara miros de primavara.

Nu stiu de-ti mai aduci aminte
De vantul spulberat de ploaie-
Cand incercai sa gusti, cuminte,
Aroma buzelor vioaie...

Cand timpul parca nu mai respira,
Iar dorul meu era intins spre tine;
Te cunosteam de-o zi, dar imi parea
Ca te cunosc de-o vesnicie...

Mi-apare ploaia in imagini,
Ca-ntr-un tablou pictat demult:
Dorinte surde-n mii de pagini,
Ma tot leaga de trecut...

La tine-s ploi, la mine inca-i iarna,
Distanta-i tot mai mare intre noi
Nu simt miros de primavara -
Si amintirile-s fara culori...

Vise inghetate

Mici cristale albe canta la pian
Pe clape-ntepenite, la-nceput de an -
Un cantec fara note, in albul nepatruns,
Inganat de fulgii dorului ascuns.

Frigul imi ingheata vise troienite
De-asteptari grabite si amortite;
Dorinta-mi se sufoca de atata ger,
Cuibaindu-se desculta, in ungher.

Alearga fulgii la deal si la vale
Si parca-s licurici ce canta cu jale;
Iar visele ard sub clape-ncaruntite,
De doruri, printre degete strivite.

Arde pianul in flacari disperate,
In albul nesfarsit de ceruri scuturate;
Se anunta viscol si potop in zare,
Si panze reci-n amar de-nsingurare.

Ratacesc cristale, cernute marunt,
Ascunse-n umbra unui timp trecut;
In albul absolut, tristetele ingheata
Departarea-ti ninsa, fara viata.

Auzi cum plange pianul in iarna?
Cum fulgii-n clepsidre coboara...
Cum vise-nghetate tind sa ma doara
Si timpul descult tinde sa moara...?

Dorul

Ce poate fi mai dulce decat dorul

Cand pierd in abur o suflare,

Iar visele se-opresc din zborul

Ce cade, surd, sub felinare?

Cand inima vibreaza-ngenuncheata,

In fata toamnei cu regret;

Iar vantu’ sufletu-mi dezbraca

Amintiri mocnind in piept?

Cand firul galben de nisip,

Intr-o clepsidra de durere-

Imi mangaie visul obosit,

Rostit in ganduri efemere?

Cand ploaia se prelinge pe fereastra,

In linii lungi cu stropi sarati ;

Cu glasul ei– durerea noastra

In mii si mii de pasi uitati?

Ce poate fi mai dulce decat dorul,

Cand lacrimile-neaca amintirea;

Iar visele in flacari isi iau zborul

Si-n zbor cu ele – despartirea?

Disperat plange pamantul... (inimi arse-n felinare)

In acorduri gri de toamna,

stingherit si ros de teama,

plange ceru-ndoliat

si pamantu-ndurerat!

norii cauta in zare

inimi arse-n felinare,

vieti ascunse-n buzunare-

aripi frante-n disperare...

Durerea ţipă la-nchise ferestre,

in unduiri de ganduri modeste;

tristete in suflete, tacere pe buze-

vieti destramate in fosnet de frunze!

umbre si-ntuneric coborat pe strazi,

simfonii de lacrimi – in ograzi;

dor imprastiat pe carari pierdute-

ceata ce ingheata oasele tacute...

E trist si umed asfintitul,

in suflete furtuna- ca cutitul;

bat in spate vanturi grabite-

dureri nebanuite si vesnice ispite!

plutim ca frunzele la intamplare,

sub stele arse si geamuri solitare;

sute de-ntrebari aluneca prin minte-

fara de raspuns pe umede morminte...

Usi inchise, suflete stinse,

inimi ce mai ieri erau aprinse;

talpi brumate, dezgolite

trist in toamna desfrunzite!

disperat plange pamantul,

nu se mai aude vantul;

inimi arse-n felinare -

aripi frante-n diperare...

Doruri arse

In toamna asta rece, cu frunze ruginite,

Imi scartaie durerea in soapte risipite;

Iar talpile imi ard de-atatea asteptari...

Dezordine de vise, pe-un drum

                                       spre nicaieri!

Ganduri cad pe jos, alunecand grabite,

In anotimpul unor doruri obosite;

Spulber amintiri sub cerul plumburiu-

In umbre de noiembrie tarziu!

In intunericul subtire aud chemarea ta,

Iar felinarele tarzii-mi cutremura durerea;

Clapele rasuna trist, fara de culoare!

Mii de doruri arse, fumegand in zare!

In jur doar intuneric si vuiet zgomotos,

Uitate simfonii nocturne adie nervos;

Noiembrie arde fiorul, inspirand durere!

In cenusiul unor...doruri efemere!

Ploi reci

 
Ce surd e timpul si ce orb

Prin mine nemilos se trece!

Cand aripile-mi cad si dor,

Iar norii vin sa le inece.

Si stropi-nstrainati tot ard,

In nopti mai reci decat uitatea;

Iar vantul suiera pe gard-

In golul toamnei- disperarea.

Ce rece-afara, rece si in noi;

N-a mai ramas nimic de impartit!

Si tot mai dese, fara sunet, ploi-

Ne cauta in tristul asfintit!